Alături de Maria, am vândut cercei la Te Cunosc de Undeva

Eu am zis că se lasă cu petrecere „ca la noi” şi ne-am ţinut de cuvânt. Bine, ce-i drept nici nu avea cum să iasă altceva când ai pe langă tine un ţambal, un contrabass, un acordeon, o vioară, un nai şi mai ales un clarinet cum are Silvian Voicu când „se lasă pe el” :).  Iar piesa a fost „piesă”, un pic „downtempo” însă aşa trebuie pentru „Ţiganca mea are cercei”, încet şi apăsat. Distracţia a fost parola încă de la repetiţii şi dacă platoul nu era in interior cred că puneam şi de un proţap.

Şi dacă săptămâna aceasta am cântat de masă … săptămâna viitoare cântăm un pic de ora 5.00 dimineaţa, un fel de „afterparty”, pentru Maria, Maria … se ştie, de la Cheb Kamal El Oujdi !!! 🙂

Articolul precedentArticolul următor